Mai ales ce să nu faci pentru un prieten care suferă

Dacă îmi poate spune cineva că niciodată nu a avut lungi discuții cu un prieten aflat la nevoie, niciodată nu a extras, cu încordarea creierului său asmuțit asupra netrebnicei probleme ce-i bântuia prietenul, cel mai bine ticluit dintre sfaturile existente, cel care nu a pierdut măcar câteva ore dând tot avea mai bun ca să consoleze pe cineva drag, acela să ridice două degete și să iasă în față.
N-aș vrea să dezamăgesc pe nimeni, dar nu știu cum altfel aș face ca să aduc această veste proastă: multe din faptele noastre de buni prieteni sau buni colegi, înfăptuite ca să ajutăm pe cineva aflat la greu, sunt în mod catastrofal,  greșite. Nu doar că nu ajută, dar pe cât de naturale, sincere și bine intenționate, pe atât sunt de departe de a-și atinge scopul.

Cel mai bun lucru din toate este să-l lași să vorbească. Regula generală este „vorbește tu cel mai puțin”. Conversația cu un om aflat în suferință este foarte dificilă. Când pare că toate drumurile duc în jos, e greu să-ți pui sentimentele în cuvinte iar lucrurile nu se văd deloc clar. Vorbind în liniște, știind că alături e cineva care vrea să știe și căruia îi pasă, gândurile se limpezesc și încet, totul se vede mai clar. E destul să poți vorbi și să plângi, să te știi ascultat și ceva începe să se întâmple.

Fiți atenți la limite. Este o graniță foarte fragilă aici. E foarte ușor de trecut de la a fi un sprijin, a întinde o mână cuiva, la a-l privi de sus, cu milă sau condescendență.

Nouă ni se pare că e de ajutor să povestim prin ce am trecut noi înșine dar când începi cu „știi, și mie mi s-a întâmplat…” tot ce faci este să muți atenția asupra ta, să vorbești despre tine și sentimentele tale, adică încetezi de a mai oferi și începi să ceri: atenție, validare, respect. Poate le veți și primi, dar cine va fi cel ajutat?

Tentația de a fi Cel Bun Și Puternic Care Știe Sigur e și ea foarte mare, iar de aici e un mic pas până la a transforma totul în: „îți spun eu ce să faci”. Eu aș interzice prin  lege oferirea de sfaturi și aș amenda pe contravenienți cu perioade de viață în care să fie obligați să primească ei înșiși sfaturi pentru orice. Să dai un sfat, nu e ascultare, nu e ajutor și adesea nici nu poate fi urmat. E drept, ne face să ne simțim  competenți, știm noi ce trebuie făcut acum, „ascultă-mă pe mine că știu”, dar din păcate, nu este ceea ce oferă sprijinul așteptat. E însă calea sigură spre a întrerupe legătura și a ridica o barieră în spatele căreia cel pe care credem că-l ajutăm se va refugia până când va putea rămâne din nou singur cu gândurile lui.

Îmbărbătarea și mobilizarea sunt și ele foarte la îndemână, de aceea par a fi soluții bune. Îndemnuri ca: „du-te distrează-te, bea ceva și uită de asta” (de parcă dacă doar atât ar fi fost de ajuns, nu s-ar fi gândit și singur), „tu ești puternic/ă, o să faci față la asta” (nu, nu face față, și asta tocmai pentru că sunt momente când nu te poți simți puternic, oricât de puternic ai fi), „viața merge înainte”(da, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat), „sunt probleme mai mari decât ale tale” (da, dar asta nu rezolvă nimic, problemele lui rămân exact aceleași), „crezi în tine, mâine va fi mai bine” (nu, nu va fi nimic mai bine mâine, cu siguranță; sunt dureri care nu trec odată cu noaptea) toate ar face mai mult rău decât bine. Blochează, întristează și minimalizează suferința. Pacientul nostru ocazional se va simți și mai mărunt și mai neputincios decât se simte deja. Este ca și cum ai spune că n-ai timp de nimicurile lui, iată ce simplu se rezolvă! La fel pentru orice încercare de a aduce discuția spre partea luminoasă a lucrurilor, spre „gândește pozitiv”. Dacă trebuie să spuneți ceva, atunci ați putea încerca să-i arătați că vă pare rău pentru ce i se întâmplă, că nu-l veți lăsa să treacă singur prin asta și veți fi acolo pentru el, dacă are nevoie. Asta îi va arăta că este valoros, că există cineva căruia îi pasă și deci există o ieșire există undeva.

Multe lucruri pot fi spuse tăcând. A fi o prezență tăcută și calmă, a vă acorda atenția la ce spune celălalt, a nu lăsa propria nevoie de a vorbi să vă ocupe mintea cu posibile replici sau sfaturi sau mesaje de îmbărbătare, sunt cu adevărat de ajutor pentru cineva care a avut atâta încredere încât să vă încredințeze suferința lui. Dacă cineva drag a ajuns în hăul cel mai negru, cel mai bun lucru pe care-l puteți face este să coborâți acolo și să stați cu el în tăcere, ascultându-l. Iar dacă nu vorbește, nu vă temeți de tăcere. Nu încercați să o umpleți cu nimic. Lăsați loc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s