Frica ne transformă

Illustration by Julia Suits, The New Yorker cartoonist & author of The Extraordinary Catalog of Peculiar Inventions
Illustration by Julia Suits, The New Yorker cartoonist & author of The Extraordinary Catalog of Peculiar Inventions

Chiar dacă, de fapt, încercăm să ne punem la adăpost de un pericol, avem nevoie să ne înțelegem acțiunile spontane chiar când ele par justificate de rațiune. Pentru că se poate să nu fie nici pe departe așa. Suntem gata să găsim un motiv cât se poate de logic, dar uităm că mai întâi am acționat. Nu suntem atât de conștienți pe cât credem că suntem. Mare parte din ceea ce numim „gândire” se petrece în afara tărâmului conștienței. Așa cum Ambrose Bierce spunea în „The Devil s Dictionary”, creierul este organul cu care gândim că gândim.

De ce doar în anume situații opiniile se radicalizează și se polarizează, fiecare din poli reprezentând o extremă? Se vede foarte bine cum de la un moment dat, într-o situație limită, de oricare parte a baricadei ne-am afla, ne aflăm într-o extremă. Mai multe cercetări asupra cogniției umane spun că răspunsul este frica. Creierul nostru este dotat să dea întâietate instinctului și emoției, arată cercetările despre frică din neuroștiințe. Legăturile neurale dintre sistemul cognitiv și cel emoțional sunt mai puternice de la emoție la cogniție, decât invers. Nu e rezonabil să ne temem mai mult decât raționăm, dar așa funcționează creierul. Tot cercetările arată că unele amenințări se resimt mai înfricoșătoare decât sunt de fapt, fără a ține seama de datele reale. Indiferent cât de mici sunt șansele ca un lucru distructiv să ni se întâmple, ne simțim ca și cum pericolul e foarte aproape doar pentru că – de exemplu – s-a întâmplat altora, în apropiere. Apropiere poate însemna, deopotrivă, de pe aceeași stradă sau din țara vecină. Regula funcționează desigur și când pericolul e cât se poate de real, ceea ce este fața câștigătoare a monedei.

Ca ființe sociale, când ne aflăm în fața unei amenințări, ne simțim vulnerabili, teama crește și tindem să ne coalizăm în grupuri – sau triburi, mai sugestiv. Ne delimităm spațiul sigur de restul lumii și toți cei dinăuntru – cei care ne împărtășesc valorile culturale sau politice sau religia, naționalitatea, rasa – sunt prieteni și buni, tot ce e din afară e inamic. Acest sistem de apărare copleșește orice tentativă de abordare rațională, logică, obiectivă. Cu cât mai mare și mai aproape e perceput a fi pericolul, cu atât mai violentă și mai inabordabilă pe calea rațiunii va fi reacția. Poate că am putea urmări toate hotărârile distructive, violente, aberante din istoria rasei umane, ca pe o istorie a fricii.

Nu ne putem sustrage acestui instinct. El este pur și simplu clădit în natura umană. Dar putem înțelege ce se întâmplă, cum reacționăm la o amenințare, care este ea și că deja rațiunea nu mai are un cuvânt de spus. Înțelegerea ajută, calmează și permite micșorarea pericolului la care frica unui grup îi poate expune pe toți ceilalți, așa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s