Atacurile de panică

Puls crescut, respirație sacadată, tremur, transpirație rece, aerul e prea puțin, pieptul e dureros, gândul insuportabil că moartea sau nebunia va veni imediat se ține după tine oricât de clar ți-ai spune că e absurd. Cineva spunea „simt un gust de moarte”. Cum scap, ce fac? Nu putem merge împotriva atacului de panică, dar putem învăța să lucrăm cu el, să știm întâi de toate cum să-i răspundem, cum să ne adaptăm cât mai bine atunci când apare pentru ca mai apoi să pornim în căutarea înțelesurilor pe care acesta le poartă, toate împreună cu un terapeut potrivit.

Atacurile de panică sunt ciclice. Știi că va mai urma unul, dar nu știi când și mai ales, nu știi de ce. Mai știm că un atac de panică nu apare niciodată în timpul unui accident, al unui incendiu, sau când cel mic și-a rupt piciorul și trebuie dus la urgență. Dar va veni în momentele de relaxare în timpul concediului, duminică în timpul unei plimbări prin parc, sau în fața televizorului, în timpul unei comedii. Altfel spus, nu ai atac de panică în timpul furtunii, ci când s-au liniștit apele. (Adesea, ani mai târziu.) Așadar, alarma morții iminente nu e trasă în chiar momentele de pericol, ci atunci când pericolul e departe, iar noi ne-am relaxat. Asta înseamnă că alarma vine de undeva din trecut, e un ecou al unor pierderi și un memento mori. În timp ce, în alte cazuri, este urmarea unei acumulări de prea multe evenimente care, luate în parte, ar purta o încărcătură de stres normală. Suma lor, însă, se poate dovedi prea mult mai ales că, adesea, se suprapune peste un fond de nesiguranță deja format.

Așadar, ce să faci în fața acestui ninja care îți sare în față când te aștepți mai puțin?

Terapeuți cu experiență în tratarea atacurilor de panică spun că există câteva schimbări – să zicem – simple care pot atenua impactul dur al atacului de panică. Unul ar fi păstrarea unui regim de viață sănătos, fără excese, fără substanțe cu rol de stimulare a sistemului nervos (cafea, alcool, ceai verde/negru și desigur, droguri), fără alimente nesănătoase. Al doilea ar fi relaxarea, reducerea la zero, sau cât mai aproape de zero a factorilor stresori  (sigur că nu se poate, dar iată: putem înlătura frământările care nu duc la nimic, putem face efortul să fim mai calmi, nu?) și căutarea acelor oameni care oferă o companie plăcută. Adică, măcar o vreme, până ne simțim destul de bine, să-i evităm pe cei care preferă polemicile, care îți povestesc mai ales necazurile lor sau prin ce conflicte au mai trecut ei. În afară de aceste schimbări care țin de alimentație și mediu, sunt bine de cunoscut și însușit niște tehnici de respirație pentru a căror învățare vă poate îndruma un psihoterapeut în primele ședințe de terapie. Ele vă vor fi tot un ajutor de moment, adică ajută la scurtarea și menținerea atacului de panică sub un oarecare control, atât cât să devină cu mult mai suportabil și mai ușor de trecut.

Am creat un mediu în care se poate lucra, acum avem condiții să căutăm. Cum spuneam, e ineficient să mergi împotriva atacului de panică, dar să mergem în căutarea proceselor care au dus la apariția lui (a lor, de fapt) e ceea ce vom face într-o terapie. Două mari familii de cauze se dezvăluie de obicei.

Copiii au vocația fericirii. Oriunde, în orice condiții ei se joacă, se simt bine, râd, aleargă, inventează, cântă – lumea e a lor. Cu toate acestea, sunt situații când, chiar și pentru un copil, sau cu atât mai mult pentru un copil, evenimentele surpă această lume în care până la un moment dat, te poți bucura și e bine, apoi, brusc, totul se schimbă. Poate cineva apropiat moare sau se îmbolnăvește grav și oferă întreg spectacolul dezolant al decăderii fizice sau cerebrale și al morții, poate părinții, care erau până atunci garanția armoniei în familie, încep să se certe și, uite-așa, întreaga lume e altceva decât era până atunci. Sau părinții sunt foarte anxioși, de aceea supra-protectori, adică sufocanți. Cineva foarte apropiat e alcoolic și mai devreme sau mai târziu oferă imaginea dezolantă a decăderii. Așa, lumea nu mai e (sau, poate, pentru unii n-a fost niciodată) un loc frumos, bun și sigur. Bucuria nu mai locuiește în lume și pare că orice rău se poate petrece oricând.

Nu doar copiii sunt expuși șocurilor. Oamenii dezvoltă atacuri de panică adesea după ce au perioade de mare stres și schimbări stresante în anul sau în perioada premergătoare ofensivei atacurilor de panică. Asta poate urma unor evenimente vătămătoare cum ar fi că se simt blocați într-o slujbă care le face rău, sau o relație toxică sau altele asemenea. Și nici nu este neapărată nevoie de evenimente traumatizante, de șocuri pentru a depăși pragul care ține lucrurile în echilibru. E destul să se acumuleze într-un timp scurt prea multe cerințe care, fiecare în parte, sunt cerințe normale ale dezvoltării. Doar că vin toate deodată și stresul generat de responsabilitatea care trebuie asumată pentru fiecare, ne poate copleși. Mutarea într-un oraș nou, demararea unei afaceri pe cont propriu, îngrijirea unui părinte bolnav și nașterea unui copil, toate deodată, de exemplu, pot fi prea mult.

Deși produc o teamă insuportabilă dar fără a oferi vreun înțeles, deși pare că am fi prada sigură a capriciilor lor, totuși recurența atacurilor de panică nu e deloc lipsită de logică. Un eveniment oarecare se desfășoară normal, și un detaliu – sentimentul de zăpăceală, o respirație îngreunată de la puțin efort, sau intensificată pentru că ai vorbit prea repede, un anume bolovan lângă drum, pe autostradă – atrage atenția, primele semne apar, iar celelalte simptome vin unul după altul în avalanșă. Care e înțelesul? Există unul, dar el nu e la îndemână, trebuie căutat, mai departe în trecut  sau mai recent, totul în decursul unui proces terapeutic.

Din mai mulți oameni supuși – ipotetic – la condiții de mediu identice, doar unii vor dezvolta atacuri de panică, în timp ce alții vor ajunge la alte moduri de adaptare. Trebuie să fim recunoscători pentru complexitatea vieții. Fără o astfel de realitate, ori am muri de plictiseală, ori nu ne-am învrednici de mai mult decât inteligența unor râme. Așadar, să lăsăm vieții ce-i al vieții și să înțelegem că nu toți suntem la fel. Asta nu ne face pe unii superiori altora. Nu aveți nici un motiv pentru care să vă simțiți vinovați, rușinați sau mai prejos decât alții mai „viteji” care nu au atacuri de panică. Nu de alegerea  noastră depinde dacă să le avem sau nu. Nu sunt urmare a unei alegeri greșite pe care să o fi făcut, sunt cea mai bună soluție găsită în căutarea unei ajustări a realității. Și totul se poate rezolva.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s