Halloween, binele și frica

Joseph Campbell, o autoritate în materie de mitologie și religie comparată, spunea în 1968, într-o conferință, așa: „ceea ce se numește în mitologie lumea cealaltă este de fapt – în termeni psihologici – lumea lăuntrică. Iar ceea ce numim viitor este acum.” Miturile, secondate de tradiții, obiceiuri, ritualuri, hrănesc golul lăsat în noi de lipsa unor legități destul de evidente ca să poată fi unanim recunoscute în toate culturile. Nu avem o religie unică și așa ceva nu știu cum ar putea exista azi. Ne rămâne să respectăm tradițiile, sau, unde e cazul, alegerile fiecăruia. Suntem ființe structurale și avem nevoie de o lume cu legi stabile, de evoluție, de confirmarea ciclurilor de evoluție împlinite, într-un cuvânt, de structură. Nu putem trăi fără a avea o noțiune bine stabilită despre sensul lucrurilor, al vieții și al morții, al nașterii și al creșterii. Lucrurile inexplicabile într-o ordine bună a lumii rămân acolo unde apar, au locul lor, fără a-și găsi prin el, justificarea. Ele nu pot fi primite în înțelegerea noastră despre o lume bună. În copilărie suntem cel mai brutal transformați sufletește de întâlnirea cu lumea. Aflăm că există nașterea dar și moartea pentru care ni se oferă justificări contradictorii și incoerente. Apar în jurul imaginar lumi ale întunericului, monștri, stafii, strigoi, spirite, vrăjitoare, mai nou: mutanți, zombi… câte altele. Cum îți mai duci viața în siguranță, cum îți mai faci planuri despre maturitate într-o lume unde răul și pericolul bântuie libere, unde moartea apare de niciunde și uneori răpește pe cineva drag, iar toate acestea și altele încă, sunt de necontrolat? Aici cred că este una din cele mai grele încercări din meseria de părinte. Ce îi spui copilului când nici tu însuți nu ești lămurit? Ai o religie, ai tradiții, ai strămoși care au lăsat credința în care te-ai născut, da. Dar la o confruntare cu o minte fără prea multe condiționări, nu faci față, explicațiile se încurcă și în final îți vine să râzi: ce copil inteligent am! Nu trebuie să le lămurim pe toate, întrebările rămân deschise și cade în sarcina fiecărei generații să caute noi căi de cunoaștere. Viața și moartea sunt teme eterne.
Cred că sărbătoarea de Halloween răspunde cumva acestei nevoi de a face față forțelor percepute ca rele și incontrolabile. Cred că ridiculizarea prin micșorare sau prin imitare, transformarea dovleacului într-o caricatură de craniu sau îmbrăcarea unui costum cu un schelet imprimat răspund nevoii de a stăpâni forțe pe care copiii înțeleg că nici adulții nu le pot domina. Moartea e mai puțin înfricoșătoare când un simbol al ei este desenat pe haine și pentru o seară poți purta acel costum ca și cum totul e, pentru câteva ore, doar o glumă. Să te eliberezi de frică nu e doar o ușurare de dorit în sine, ci și primul pas spre o căutare rațională. Tenebrele nopții sunt mai prietenoase dacă le strici renumele sumbru măcar pentru o noapte. Și dacă ne amintim ce spuneam la început, că lumea cealaltă este de fapt, lumea lăuntrică: acei copii cărora nu li se interzice o trăire de acest fel, pot explora mai târziu adâncurile întunecoase ale propriei minți fără să se teamă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s