Rușinea nu e rea

Se vorbește mult despre rușine. Rușinea de a fi tu însuți, de a te relaxa așa cum ești, cu fața aia, cu trupul ăla prea gras sau prea deșirat și nu îndeajuns de cum trebuie, cu toate înfrângerile tale și cu tot ce reprezinți – pentru că nu ești destul de bun sau nici atât: ești un biet nimic – da, aceasta este o piatră din mijlocul ființei noastre care nu ne lasă să zburăm liberi spre a deveni ceea ce se cuvine să ajungem. Știu, tocmai despre asta se vorbește. Numai că am o neliniște legat de o anume ușurință a noastră de a nu ne mai îngădui timpul și efortul de a cerceta în nuanțe și implicații, înțelesurile finale. Lasă, nu am nevoie de detalii că am priceput: nu e bună rușinea. Nu ne trebuie, am citit eu, așa spun psihologii și cercetătorii. E nocivă rușinea. Nu, îmi pare rău, poate era mai ușor, dar ei nu spun așa. Știu din experiență că, atunci când o extremă este accentuată, sensul general se estompează și migrează cumva în acea extremă. De aceea simt nevoia să ating celălalt braț al balanței. Să nu uităm că există și rușinea dezirabilă, adecvată, sănătoasă. Sunt și stimuli care generează o rușine bună, una de care nu ne putem dispensa decât abandonându-ne decența, reticența, bunul simț, civilizația. O avem, și fără ea nu am fi oameni, ci antropoide. E uman să-ți fie rușine știind că ai ieșit pe stradă cu haine murdare, că ai avut o reacție, poate îndreptățită, dar sub demnitatea ta, sau că ai fost văzut (ori te-ai văzut doar tu, dar ajunge) făcând ceva ce preferi să uiți. Tot rușine îți este dacă cineva îți arată că nu ai respectat o normă de bună cuviință. Această rușine te face om. Erik H. Erikson spunea „[…] tendințele cu care se naște omul nu sunt instincte. […] Ca animal, omul nu este nimic. […]omul supraviețuiește numai dacă educația tradițională îi furnizează o conștiință care îl va conduce fără să-l zdrobească și care este destul de fermă și de flexibilă pentru a face față vicisitudinilor epocii sale.” Nu suntem așadar, ființe instinctuale. Nu instinctul ne conduce, conștiința o face. O maimuță nu se rușinează și ar fi nefiresc să fie așa. Ea face tot ce îi este natural cu toată dezinvoltura dar, pe de altă parte, nici nu știe ce sunt veleitățile de ființă superioară. Ea are căderea să nu se rușineze. Noi însă, suntem oameni: nu putem să le vrem pe toate: ori anihilăm orice urmă de rușine și ne anulăm odată cu asta însăși natura umană, ori discernem nuanțe despre ce e de bun simț și ce nu, ce se cade și ce nu, mai roșim uneori, dar ne putem privi pe noi înșine și numi ființe umane. De fapt, ceea ce e greu de dus nu este greutatea înfăptuirii unei erori, ci credința înrădăcinată că suntem ceea ce greșim. Ca și cum fiecare pas strâmb pune pentru totdeauna o amprentă care ne definește pe veci prin acea greșeală. Deși oricine poate spune că nu e rațional să crezi așa și fiecare din noi are un întreg arsenal de maxime, zicale și povești moralizatoare care proclamă și dezvoltă cele mai diverse modalități de a depăși momentele de poticnire…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Rușinea nu e rea&8221;

  1. Buna ziua am si eu o întrebare care mă macină si as vrea un sfat de la un specialist ,am un iubit cu care stau aproape de 1 an jumate si nu înțeleg cum s-au de ce apare monotonia deși suntem fir mai energice un pic mai ales eu , dar mai este ceva ce nu înțeleg și de exemplu nu stiu de ce când e vreme frumoasă și plăcute de ce nu mă scoate iubitul meu în oras sau în parc sau undeva , oare să-ți fie rușine cu mine sau de ce tot timpul când zic sa mergem undeva schimba subiectul sau nu acordă atenție se face că nu aude chear nu înțeleg va rog eu din suflet sa ma ajutați .Va mulțumesc ,o zi buna va doresc .

    Apreciază

    1. Vreau să știi, Melinda, că monotonia și plictiseala nu numai că nu ocolesc firile energice, dar apar mai ales când ești o fire mai plină de viață și mai dornică de aventuri. De aceea se și întâmplă. Dacă ai fi mai liniștită, mai pasivă, monotonia ți s-ar părea normală și ar face parte, fără probleme, din viața ta.
      Cât despre relația cu iubitul tău, poate e vremea să vă gândiți fiecare din voi de ce sunteți împreună, ce îi place fiecăruia în această legătură și ce nu, și dacă, punând în balanță, merită să mai rămâneți împreună sau nu. Cred că nu e timpul trecut nici să discutați ce așteptări aveți unul de la celălalt. De exemplu că tu aștepți să îți ofere din când în când câte o ieșire în oraș. E important și ce dorește el de la tine. După ce vă lămuriți, puteți decide ce e de făcut.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s