Momente și elemente vorbitoare psihosomatic

A ne gândi la niște potențiale semnificații psihosomatice ale unui simptom presupune o atenție îndreptată nu numai în direcția simptomului însuși, ci un întreg studiu care să țină cont de toate împrejurările și datele pe care ni le poate oferi – presupunând că fiecare își caută propriile înțelesuri – viața noastră luată în ansamblu.

Momentul apariției simptomului, înțelegând prin asta nu atât momentul temporal, cât toate evenimentele exterioare împreună cu procesele interioare care se desfășurau atunci. Aceștia ar fi primii factori relevanți pe care îi avem de studiat. Nu vom trece cu vederea amănuntele, lucrurile aparent mărunte și nesemnificative cum ar fi: gânduri, fantezii, vise, evenimente ce par oarecare, care aveau loc în acel timp. E bine de știut că tocmai acele amănunte ce par a nu avea nicio însemnătate și nicio noimă, ar putea oferi cele mai bune indicii în căutarea sensului simptomului. De ce? Pentru că dincolo de simptom se află hăurile inconștiente ale psihicului nostru, care psihic este educat să păzească aprig granița dintre aceste două tărâmuri: conștient și inconștient. Simptomul oglindește în corp tocmai unul din procesele inconștiente ce ar fi de dorit să ajungă în conștiență, doar că semnalele pe care reușește să le trimită sunt astfel distorsionate la trecerea graniței, încât pot părea goale de orice conținut semnificativ. Iată de ce nu avem decât de câștigat dacă devenim mai atenți și renunțăm să ne închipuim că ne cunoaștem pe noi înșine.

Cum s-ar putea traduce simptomul? Ce ar spune el dacă ar vorbi? Ce mă obligă să fac și ce mă constrânge să nu fac? Și eu cum îl descriu, în ce termeni, cu ce analogii? Asocierile lingvistice, gândirea imaginativă, simbolurile și analogiile sunt mai de folos în a urmări acest discurs și ajunge la tema bolii decât o gândire rațională.

Există o sumă de soluții la apariția unui semnal neconvenabil. Mă gândesc aici nu doar la simptome, ci și la gânduri, reacții, chiar fantezii sau vise care nu ne fac cea mai frumoasă imagine despre noi înșine. Campioana ineficienței în acest caz este clasica refulare, încercarea de a uita, urmată îndeaproape de sora ei raționalizarea, găsirea de false motive care aduc situația pe un făgaș moral acceptabil. Tot ineficientă este intenția de a aduce o schimbare prin reprimarea trăirii, prin luptă. Nicio trăire și niciun simptom nu sunt în sine bune sau rele, ele doar sunt. Observatorul, adică noi înșine, le dă încărcătura de valoare pe care civilizația în care trăim și nevoia de repere ne-a învățat că o au și tot noi găsim „soluția” de a le face pierdute și uitate ca să nu le înfruntăm atunci când ne dovedim că nu gândim tocmai ce „trebuie”. Dar a observa și analiza un fapt nu îl face mai rău decât este deja. Iar o schimbare – ceea ce se presupune că am dori – nu vine de la sine, ea se cere înfăptuită tot de către noi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s