Client serios, am nevoie de psihoterapie

Dacă privim la viețile noastre, la ce facem cu ele și cum ne simțim – trăim noi sau viața ne trăiește? – dacă suntem fericiți când avem din ce în ce mai multe și tot mai puțin, parcă se întrevede un răspuns. Trăim în viteză, timpul e sufocat până la zădărnicirea sigurei clipe de tihnă. Este undeva în noi un spațiu al căutării și regăsirii de sine care trebuie lăsat să respire. E tot mai departe ceasul acela de la capătul zilei în care fiecare se adună și se caută, spre o obișnuită cercetare, pe sine însuși cel de azi. Cum departe este răgazul unui taifas pentru frumusețea clipei împreună. Timp avem, tehnologia are grijă să-l economisească tot mai eficient, ceea ce nu mai găsim – liniștea, așezarea, bucuria – nu lipsesc din afara, ci dinăuntrul nostru. Ne-a luat valul. Ne-am dat clipele și acum stăm suspendați în afara lor.

Lumea se schimbă, noi odată cu ea. Vechi de când lumea, prieteniile, căsnicia, părinții, copiii, conducerea, subalternii, știrile, pregătirile, examenele copiilor, termenele, toate rulează ca un film nesfârșit, cerând iar și iar efort, timp. Ultimii, cei pentru care nu mai rămâne nimic, suntem noi înșine. Durerile se adună, dar viața merge – încă se mai poate. Și vine o zi când cineva sau ceva – o carte, un film, un articol, un copil – te întreabă: dar tu? și tu nici nu mai știi ce simțeai, ce visai, măcar unde este focul prea arzător, sau dacă mai arde un foc undeva.

E greu de spus, de fapt de ce să alegem tocmai această cale de rezolvare care presupune o întâlnire sistematică, între patru ochi dintre mine și un om străin, întâlnire la care subiectul de discuție este viața mea și mai ales lucruri foarte personale legate de ea – de aceea chiar riscantă sub aspectul prestigiului, de exemplu – mult mai costisitoare în timp și bani, în loc de una din multele alte căi posibile. Există cărți de psihologie aplicată, reviste, articole pe net, conferințe, workshop-uri, emisiuni: din ele poți afla teorii însoțite de tehnici cu modul lor de aplicare, foarte utile pentru multe probleme ce fac obiectul psihoterapiei, de asemena practici corporale, orientări  spirituale mai mult sau mai puțin tradiționale, autohtone sau nu, să nu neglijăm nici valoarea ajutorului dat de prieteni sau chiar – în anumite limite – a terapiei prin shopping ori a pescuitului și a drumețiilor.

De fapt e greu de spus în două cuvinte de ce credem în ea. Când prima ființă, candidă, m-a întrebat: „dar ce e asta, psihoterapie?”, mi-am dat seama că, deși părea de la sine înțeles, e greu de dat un răspuns limpede și cuprinzător. Dacă ar fi să mă dezic de toate manualele și dicționarele, ce anume este? Poate o călăuzire în lumea ta, în acele zone ale ei unde, pe hărțile din vechime, scria „hic sunt leones” ? Dar la ce bun? În definitiv ce face psihoterapeutul?

Știm foarte puține despre această parte a noastră, cea mai complexă, proteică și uimitoare alcătuire din Univers: creierul uman. A te ocupa, fie și numai de psihic, din tot ce reprezintă cel mai greu de pătruns dintre sistemele cunoscute, presupune ani buni de școală, de căutări despre tine însuți (cel puțin în varianta onestă a pregătirii unui psihoterapeut), de experiență proprie a acelor strădanii pe care le aștepți de la clienții/pacienții tăi. E vorba adesea de o întoarcere în timp pentru recâștigarea unor deprinderi pierdute odată cu depășirea etapelor legate de maturizare. Cum spunea Eric Berne: „…după mulți ani de instruire și experiență, un profesor adult poate ajunge să știe până la 30% din ceea ce știa când avea patru ani”. Cunoașterea propriu-zisă, până la capăt, a noastră înșine sau a celui din fața noastră, ca și a orice e viu, e o călătorie nesfârșită. Doar că, cel mai adesea, nu știm nici să începem acestă aventură a sinelui nostru, nicidecum să o traversăm pe cont propriu, și pierdem însăși șansa liniștii și a așezării în propria matcă. Pentru că nu poți ajunge undeva, fără a pleca la drum mai întâi. Iar dacă nu știi drumul, cauți o hartă sau o călăuză.

Cum însă fiecare din noi, are modul lui unic de structurare a realității, de reacție, adaptare și de altele, sarcina psihoterapeutului, a celui chemat să ne călăuzească, nu e una ușoară. Freud însuși îi încuraja pe doritori spunând că e o „meserie imposibilă”, însă oamenii nu s-au lăsat și tot s-au făcut psihoterapeuți găsindu-și meseria într-atât de frumoasă și dătătoare de sens încât să merite efortul, osteneala, amăgirile și dezamăgirile cerute de ea.

Sigur că există mai multe soluții posibile și eficiente în fața unei probleme, dar un parcurs psihoterapeutic reușit aduce schimbări, transformări, victorii, în general reușite foarte specifice, greu de obținut pe altă cale.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s